Ce este de fapt un stil de viață sănătos ?

CYEK7A Leading a healthy lifestyle
Un stil de viață sănătos este cea mai eficientă metodă de menținere a sănătății și reducere a riscului apariției îmbolnăvirilor.
Stilul de viață sănătos înseamnă mai mult decât un set de reguli pe care le urmăm și presupune modificări în majoritatea activităților desfășurate zi de zi.
- alimentația sănătoasă
O alimentație sănătoasă presupune respectarea celor trei mese principale ale zilei (± 2 gustări) și un aport echilibrat între diversele alimente din dietă.
Energia necesară funcționării organismului provine din alimentele ingerate și se măsoară în calorii. Într-un aport alimentar optim se recomandă ca procentele caloriilor provenite din cele 3 surse principale să fie urmatoarele:
55% din calorii să fie furnizate de glucide
15-20% din calorii să provină din proteine
25-30% din calorii să fie date de lipide
Chiar dacă nu există alimente „interzise”, alimente „obligatorii”, alimente „minune”, totuși, este bine de știut că reducerea consumului de alimente procesate bogate în grăsimi (mezeluri, unt, margarină, uleiuri rafinate, smântână, frișcă, brânzeturi grase, prăjeli, foietaje), limitarea consumului de zahăr (dulciuri rafinate, sucuri) și evitarea consumului de alimente prăjite au efecte benefice asupra stării de sănătate. Pentru aportul optim de fibre consumul de cereale integrale, semințe, fructe și legume reprezinta o alternativă sănătoasă.
De asemenea, se recomandă citirea cu atenție a etichetelor produselor alimentare pentru a face cele mai bune alegeri.
Cu cât consumul de alimente este mai variat, cu atât mai mult cresc șansele ca organismul să primească toate substanțele nutritive de care are nevoie, de aceea o vizita la un Nutritionist poate fi de mare ajutor !
- hidratarea corectă
Consumul de lichide este esențial pentru supraviețuire, asigurând buna desfașurare a proceselor vitale din organism. Hidratarea sau reinlocuirea fluidelor este unul din cele mai importante procese nutritionale, care se desfasoara constant, de-a lungul vietii unei persoane.
Principalele roluri ale apei în organism sunt: solvent, componentă structurală, mediu de reacție, substrat de reacții metabolice, mediu de transport. De asemenea are un rol important în procesele de digestie, excreție, absorbție, reglarea temperaturii, lubrifiere.
Chiar dacă și băuturile cofeinizate (cafea, ceai) sunt lichide care ne mențin hidratați, atunci când sunt consumate în cantități moderate, apa rămâne cea mai buna opțiune pentru hidratare.
Recomandari in ceea ce priveste aportul lichidian zilnic:
Adulti: 1ml apa/1kcal à 30-35 ml/kgc à2-2,5 l/zi
Copii: 1,5 ml apa/1kcalà 50-60 ml/kgc
Nou-nascuti: 150 ml/kgc
- exercițiul fizic
Exercițiul fizic zilnic are o contribuție importantă la menținerea stării de sănătate. Activitatea fizică regulată vă ajută să fiți în formă și este benefică pentru menținerea unei greutăți corporale normale. De asemenea, vă induce o „stare de bine” și crește tonusul muscular, reducând în același timp riscul apariției a numeroase boli determinate de un stil de viață sedentar.
Astfel, 30 minute de mișcare zilnică (cel mai comun fiind mersul pe jos) are efecte benefice asupra întregului organism. Pentru a evita un eventual disconfort, puteți începe cu exerciții ușoare, pentru ca mai apoi să creșteți progresiv durata și intensitatea acestora.
Alegeți o activitate care să vă placă și hidratați-vă corespunzător!
Practicarea unei activități fizice împreună cu familia vă poate oferi atât beneficii legate de sănătate, cât și timp petrecut alături de cei dragi!
- menținerea unei greutăți corporale în limitele normale
Kilogramele în plus nu reprezintă doar o problemă de înfățișare, de cosmetică, ci și una de sănătate, pentru că ele se află de cele mai multe ori la originea tulburărilor care afectează starea de sănătate individuală și calitate vieții.
Principalele boli care au printre factorii de risc și excesul ponderal sunt: diabetul zaharat, bolile cardiovasculare (hipertensiunea, bolile coronare, insuficienţa cardiacă, ateroscleroză), probleme respiratorii (dispneea, apneea de somn), afecţiuni osteoarticulare, cancer.
- limitarea consumului de alcool
Așa cum au putut stabili studiile de specialitate, „porția” în ceea ce privește consumul de alcool este de 2 pahare de zi în cazul bărbaților de până la 65 de ani și a tinerilor și doar un pahar în cazul femeilor și a barbaților trecuți de vârsta de 66 de ani. Astfel, consumat în aceste doze, alcoolul poate avea un efect extrem de benefic asupra organismului dumneavoastră, precum: protecție cardivasculară, reducere a riscului dezvoltarii calculilor biliari, diminuarea riscul apariției diabetului zaharat.
Pe de altă parte, consumul excesiv de alcool crește riscul apariției unor boli grave, cum ar fi: boli cardiovasculare, ciroza, pancreatită, cancer (hepatic, pancreatic, faringian, laringian, esofagian sau mamar, în cazul femeilor).
- renunțarea la fumat
Într-o țigară sunt conținute 43 de substanțe chimice care sunt potențial cancerigene, deși există zvonuri precum că nicotina nu este cancerigenă îndemnând fumătorii să iși continuie acest obicei. Această dependență este toxică și letală în doze mari. Când își iau doza de nicotină fumătorii inhalează alte patru mii de substanțe chimice. Multe dintre aceste componente sunt active chimic și produc schimbări negative asupra corpului.
Gudronul
Gudronul este un termen general pentru mai multe particule ce rezultă din fumul de țigară și care conțin substanțe chimice printre care oxizi de azot, dioxid și monoxid de carbon, benzpiren (o hidrocarbură puternic cancerigenă). Gudronul este maro, are gust neplăcut, pătează dinții și unghiile și afectează plămânii.
Monoxidul de carbon
Monoxidul de carbon este un gaz inodor fatal în doze mari pentru ca ia practic locul oxigenului din sânge și astfel, inima unui fumător trebuie să „muncească” mai mult pentru oxigenarea creierului, a muschilor si a celorlalte organe vitale.
Oxizi de azot
Experimentele pe animale au arătat că oxizii de azot afectează plămânii și constituie un factor de risc pentru multiple patologii pulmonare.
Acid cianhidric
Acidul cianhidric împiedică derularea procesului fiziologic de „curățare” a plămânilor, blocând activitatea cililor și, astfel, atât substanțele nocive din fumul de țigară, cât și alte particule inhalate rămân în plămâni.
Amoniac – este o substanță chimică foarte nocivă pentru organismul uman.
Metale – fumul de țigară conține metale cancerigene printre care: arsenic, cadmiu și plumb.
Compusi radioactivi – fumul de țigară conține compuși radioactivi care sunt cancerigeni.
- evitarea stresului
Fie că ne place sau nu, stresul este o problemă pentru noi toţi. Stresul (reacția normală a psihicului la evenimente și situații care ne afectează echilibrul) ne poate reduce calitatea vieţii și poate determina deteriorarea sau chiar încheierea relaţiilor interumane. De aceea este important să învăţăm cum să evităm stresul sau să diminuăm impactul său asupra noastră.
Stresorii sau factorii de stres sunt evenimente sau situații externe sau interne, reale sau imaginare, suficient de intense sau frecvente care solicită reacții de adaptare din partea individului. Exista foarte multe exemple de factori de stres / potențiali factori stresori, cum ar fi: boala fizică sau psihică, abuzul fizic sau emoțional, situația financiară precară, problemele la locul de muncă (suprasolicitarea, problemele de comunicare cu colegii, cu șefii, responsabilitatea prea mare, schimbarea locului de muncă), familia (probleme de comunicare în familie, divorțul, decesul unui membru al familiei, violența în familie), prietenii (conflictele, lipsa prietenilor, lipsa suportului social), dezastrele naturale (cutremurele, inundațiile), atacurile teroriste, razboaiele civile sau chiar propria persoana (lipsa de încredere, nemulțumirea față de aspectul fizic sau față deciziile luate de-a lungul vietii).
Adaptarea la stres implică existența unor resurse reale (intelectuale, emoționale, fizice, sociale) și de cele mai multe ori, decurge din autoevaluarea propriilor resurse pentru a face față evenimentelor percepute ca fiind negative sau amenințătoare. Nu de puține ori însă, există o discrepanță între resursele reale de răspuns și evaluarea acestora care genereaza de multe ori starea de stres (prezența unor resurse reale , dar care sunt evaluate de persoana în cauză ca fiind insuficiente).
Identificarea și monitorizarea factorilor de stres, anticiparea perioadelor de stres și realizarea unui plan de acțiune pentru a face față cât mai bine provocărilor, conștientizarea propriilor reacții la stres, dezvoltarea încrederii în propria persoană, stabilirea și menținerea unui suport social adecvat, învățarea unor metode de relaxare, cultivarea unor pasiuni sau hobby-uri pot fi câteva metode care să ne ajute în prevenirea stresului cronic ce poate antrena consecințe nefaste asupra sănătății noastre.
- respectarea orelor de somn
Un somn „bun” înseamnă să fie ritmic (zilnic în același interval), nefragmentat (fără întreruperi) și să respecte durata normală, care diferă, în anumite limite, de la un organism la altul. Somnul este necesar nu numai pentru odihna sistemului nervos, ci și pentru relaxarea mușchilor, o solicitare mai redusă a inimii și sistemului circulator, relaxarea sistemului digestiv. O alimentație bogată aplicată înainte de somn face ca acest aparat să nu beneficieze de toate avantajele stării de relaxare a organismului.
Privarea de somn, chiar și pentru o singură noapte, face ca starea de oboseală să se răsfrângă asupra întregului organism, adesea pe mai multe zile, în schimb un somn bun, și mai ales ritmic, asigură relaxarea zilnică a organismului, determinându-l să poată relua eforturile obișnute, după refacere.
Se recomandă respectarea unui program de 7-8 ore de somn/ noapte.
Un stil de viaţă sănătos înseamnă să facem zilnic alegeri sănătoase, atât pentru propria persoană cât şi pentru cei dragi!
Chiar dacă nu este deloc uşor, dar cu voinţă şi perseverenţă putem reuşi!
Trebuie doar să ne dorim suficient acest lucru!
Nutritionist Dietetician
Irina Mihaela Ghercă
Eu obosesc foarte repede, transpir foarte tare de parcă fac duș, și am o slăbiciune din spate, tremur după ce încep să fac efort (treburile în gospodărie )sint și depresiva, nu îmi spune nimeni dacă tremuratul este de la nervi sau de la diabet. Pt diabet iau Siofor 1000 , unu seara, și dimineața jumate. Pt depresie iau Linisan de 10 mg în fiecare dimineață, și Extrasedyl, seara iau Anxiar 1 mg pt somn.
Stimată Doamnă,
Recomandarea noastră este de a respecta cu strictețe medicația și indicațiile primite de la medicul Dvs curant, atât în cazul Diabetului cât și în ceea ce privește patologia psihiatrică.
De asemenea, echipa noastră vă stă la dispoziție pentru o evaluare nutrițională completă în vederea optimizării stilului de viață și adaptarea dietei în funcție de patologiile deja existente.
Pentru programare vă rugăm să accesați pagina Contact a site-ului nostru unde găsiți informațiile necesare.
Multă sănătate!